Despre Noi

Echipa arădeană Skeletons este o echipă de cicliști amatori, fiind format dintr-un grup de prieteni a căror pasiune comună este ciclismul. Echipa noastră a luat naștere în 2014, când patru membri – Barna Gábor, Boros Krisztián, Tapasztó Zsolt, Veres János – au decis să participe împreună la competiții. Ne-am numit „Skeletons” datorită echipamentului nostru cu imprimeu de schelet și am devenit cunoscuți în rândul oamenilor ca „Scheleții”. Ne-am înscris la competiții din partea vestică a țării, iar acum am ajuns să participăm la concursuri din întreaga țară, și chiar și în străinătate (Ungaria, Austria, Belgia).

În cei zece ani echipa noastră s-a extins cu doi membri noi – Cirják Mihály și Veres Zsombor – astfel că avem în prezent șase cicliști activi. Cu toții împărtășim aceeași activitate recreativă, ciclismul. În pregătirea noastră și în organizarea evenimentelor noastre, ne bazăm pe propriile noastre resurse, pe colegii noștri și pe familiile noastre. Am ales acest mod de mișcare pentru că este sănătos și oferă o oportunitate excelentă de relaxare după zilele de muncă. Competițiile și antrenamentele ne oferă șansa de a deveni tot mai buni, de a ajunge în locuri frumoase și de a cunoaște oameni care împărtășesc aceeași pasiune ca și noi. Suntem pasionați de mountain biking, ceea ce înseamnă că pedalăm în mare parte în natură, prin păduri, traversând râuri și munți, văi și dealuri.

De-a lungul anilor am învățat din ce în ce mai multe despre ciclism, am devenit mai antrenați și mai experimentați, iar pasiunea noastră a devenit un fel de stil de viață pentru noi. După perioada pandemiei, în care au fost puține competiții organizate timp de doi ani, în anul 2022 a venit momentul să recuperăm având ocazia să participăm la numeroase competiții, aproape în fiecare week-end am ieșit undeva la pedalat. Tot în anul 2022 ne-am bucurat să obținem câțiva sponsori, ceea ce ne-a permis să achiziționăm echipament profesionist de ciclism de la firma Bellotto. Din același an suntem activi și pe social media, promovând echipa noastră și competițiile la care participăm prin paginile de Facebook și Instagram.

În anul 2023 ne-am propus să fim prezenți la cât mai multe etape ale Cupei României la mountain biking, în cele două discipline, XCO și XCM. Tot în același an am devenit co-organizatori ai unei curse de ciclism în jurul lacului Ghioroc din județul Arad, numită „Bike’n Wine Race”. În plus, am organizat două curse de biciclete pentru copii, în luna mai pe Ștrandul Neptun din Arad și la sfârșitul lunii septembrie în cadrul evenimentului Zilele Maghiare Arădene. Anul 2023 a fost bogat în evenimente și experiențe, iar la sfârșitul lui echipa noastră a dobândit personalitate juridică sub forma Asociației „Club Sportiv Skeletons”.

În 2024 ne străduim să atragem sponsori pentru a putea participa la cât mai multe concursuri și pentru a organiza diverse programe de ciclism destinate atât copiilor, cât și adulților în zona Aradului, cu scopul de a promova ciclismul ca activitate benefică pentru sănătate. În acest an sperăm să ne alăturăm Federației Române de Ciclism și să reprezentăm Aradul sub egida Clubului Sportiv Skeletons la Campionatul Național de Ciclism și la etapele Cupei României.

Scroll to Top